Numărul din mai 2011 al revistei "Familia şi Viaţa" tratează tema rugăciunii în familie alături de prezentarea unor evenimente care au avut loc în această lună în Dieceza de Iaşi şi în Biserica Universală.
În editorial pr. prof. dr. Iosif Enăşoae ne argumentează că rugăciunea este o necesitate existenţială pentru împlinirea creştinului şi deci a familiei şi că fără rugăciune nu se ajunge la mântuire.
În pagina dedicate soţilor şi părinţilor avem două intervenţii, cea a domnului prof. Gălăţanu care ne spune: "Rugăciunea dă energie, sfinţeşte timpul şi spaţiul în care trăim şi aduce tot ceea ce este nevoie în interiorul familiei noastre ca să mergem, în final, spre izvorul central, ultim, al vieţii veşnice, Dumnezeu", şi cea a doamnei Cristina Blăjuţ care, din experienţa proprie, ne vorbeşte despre rugăciunea de cuplu, spunând despre aceasta: "Rugăciunea de cuplu construieşte relaţia, întăreşte încrederea în celălalt, ne ajută să-i înţelegem reacţiile în anumite situaţii, ne apropie mai mult unul de celălalt şi în acelaşi timp şi de Dumnezeu".
Tânăra Antonela Mariana Fechetă care a participat la întâlnirea diecezană a tinerilor de la Butea din 1 mai ne relatează din trăirile ei de la acest eveniment, îmbogăţit de comuniunea creată cu mulţimile de oameni prezenţi la beatificarea papei Ioan Paul II-lea.
Adolescenţilor li se adresează Iuliana Petruţ care le propune să mediteze asupra întrebării: "Există un conflict între ştiinţă şi credinţă?".
La pagina copiilor propunem materialul pregătit de prof. Silvia Ghiuzan, "Rugăciunea - întâlnirea omului cu Dumnezeu", o frumoasă poezie, "Rugăciunea florilor" şi un cub pentru rugăciunea înainte de masă, pe care sunteţi invitaţi să-l decupaţi şi asamblaţi. Bineînţeles, familiile care au copii de vârstă mică!
Doamna Maricica Mihăluţe, la pagina de spiritualitate, în această lună dedicată sfintei Fecioarei Maria, ne aduce aminte de rolul ei de a fi co-răscumpărătoare şi că nu există o cale mai bună de a ajunge la Isus decât prin Maria.
Am dedicat o pagină evenimentul major al lunii: beatificarea papei Ioan Paul al II-lea. Pr. Eduard-Emilian Păduraru ne-a prezentat aspecte importante ale personalităţii acestui mare papă, cât şi unele repere din viaţa lui în articolul intitulat: "Ioan Paul al II-lea - un om al lui Dumnezeu".
În pagina dedicată culturii vieţii, Iuliana Petruţ aminteşte despre importanţa însoţirii mamelor aflate în dificultate, modalităţi practice pentru a preveni avortul. Prof. Maria Gherghel în pagina dedicată paternităţii şi maternităţii responsabile ne vorbeşte despre reglementarea creştină a naşterilor. Pagina ce urmează cuprinde cele mai utilizate modalităţi de realizare a avortului şi complicaţiile lor medicale, pe înţelesul tuturor, fără pretenţia unul limbaj medical. Pe ultima pagina am prezentat mărturia unei persoane care a avortat, preluată de pe situl www.avort.ro cât şi unele ştiri ale asociaţiei.
Revista poate fi descărcată în format pdf de pe situl asociaţiei noastre: revista "Familia şi Viaţa" nr.6 mai.
Lectură plăcută!
|