|
Prima etapa: 07-09 octombrie 2011
Asociaţia Familia şi Viaţa a desfăşurat la Casa de Reculegere din Traian primul curs de sensibilizare şi cunoaştere aprofundată a Metodei Ovulaţiei Billings, metoda naturală de reglementare a naşterilor. Acesta este un prim modul din cadrul proiectului cu titlul "Familia - leagănul iubirii şi al vieţii", proiect ce are drept scop promovarea reglementării naşterilor în conformitate cu Magisteriul Bisericii.
La această formare au participat 32 de persoane feminine din Iaşi, Cîmpulung-Moldovenesc, Săbăoani, Roman, Pildeşti, Bîra, Frumoasa, Luizi Călugăra, Fărăoani, Bacău, Oneşti, Piatra Neamţ şi Bucureşti. Echipa Asociaţiei Familia si Viaţa a fost formată din: prof. Maria Gherghel, Iuliana Petruţ şi prof. Maricica Mihăluţe - formatoare pentru familie, iar acţiunea se desfăşoară sub îndrumarea şi cu acordul Institutului de Studii şi Cercetări pentru Reglarea Fertilităţii Umane din cadrul Universităţii Sacro Cuore din Roma.
Programul a început vineri, 7 octombrie după-masă. În deschiderea programului participantele s-au prezentat şi şi-au exprimat dorinţa de a învăţa MOB, iar d-na Maria Gherghel a vorbit despre aşteptările bisericii cât şi ale asociaţiei de a difuza metodele naturale de planificare a familiei şi de a recruta noi învăţătoare de metode, din toată dieceza. Ziua s-a încheiat cu rugăciunea de seară şi vizionarea filmului documentar "În pântec", ce i-a fascinat pe toţi cu prezentarea miracolului vieţii, a dezvoltării fiinţei umane de la concepţie până la naştere.
Sâmbătă au fost parcurse temele: Documentele magisteriale care stau la baza utilizării metodelor naturale. Enciclica "Humanae Vitae", Fiziologia reproducerii umane - cunoştinţe de bază, Mucusul cervical - factor şi indiator de fertilitate, Metoda Ovulaţiei Billings - fundament ştiinţific, urmate de exerciţii aplicative specifice.
Cu multă atenţie doamna Maria Gherghel a prezentat şi analizat principalele puncte ale Enciclicii Humanae Vitae, insistând pe caracteristicile iubirii conjugale, conceptul de paternitate responsabilă în raport cu procesele biologice, cu tendinţa instinctului şi pasiunii, cu condiţiile fizice, economice, sociale şi psihologice şi cu ordinea morală stabilită de Dumnezeu. Apoi a fost analizat conţinutul enciclicii care, la nr. 14, stipulează cu intransigenţă că sunt excluse avortul şi mijloacele contraceptive, căci au drept scop sau mijloc suprimarea vieţii umane. La nr. 15 enciclica precizează că mijloacele terapeutice sunt premise numai dacă sunt cu adevărat necesare pentru tratarea unor boli, iar la nr. 16 se arată cu claritate că, dacă sunt motive serioase pentru a distanţa naşterile, este permisă recurgerea la perioadele infertile.
Tema Fiziologia reproducerii umane - cunoştinţe de bază a fost prezentată de Iuliana Petruţ care a explicat pe scurt elementele care concură la realizarea condiţiilor în organismul bărbatului şi al femeii pentru ca viaţa umană să fie concepută şi sarcina, odată instalată, să poată fi dusă până la capăt. Tema a fost urmată de întrebări şi răspunsuri legate de sarcinile gemelare, bolile genetice ale fătului, diagnoza prenatală, rolul important al medicului ca şi consilier în prevenirea avortului şi a contracepţiei.
Doamna Maricica Mihăluţe a susţinut temele: Mucusul cervical - factor şi indicator de fertilitate şi Metoda Ovulaţiei Billings - fundament ştiinţific, făcând conexiuni şi corelaţii între ceea ce se întâmplă la nivelul ovarelor, hormonilor ovarieni şi a colului uterin cu tehnica de învăţare a metodei, temă urmată de exerciţii de învăţare şi înregistrare.
Seara, persoanele participante au recitat rozariul pentru familie şi viaţă şi au cântat cântece dedicate Maicii Domnului.
Duminică programul a continuat cu explicarea modului de observare şi înregistrare prezentat de către Iuliana Petruţ, precum şi a regulilor de folosire a metodei, atât pentru a obţine o sarcină cât şi pentru a distanţa naşterile, temă prezentată de Maria Gherghel. Au urmat exerciţii de învăţare şi fixare a acestor reguli, pentru a putea apoi să aplice în practică metoda.
Ziua a continuat cu Sf. Liturghie celebrată de pr. Vivian - care a subliniat în cadrul omiliei misiunea fiecărei femei de face binele pentru familia personală, cât şi pentru societatea în care trăim. La final persoanele participante la curs şi-au exprimat mulţumirea de a fi avut prilejul să înveţe lucruri noi şi de a fi pe calea pe care ne-o deschide Biserica- Mamă şi Învăţătoare.
În aceste trei zile la Traian, grupul a trăit alături de personalul casei durerea pricinuită de trecerea în lumea drepţilor a părintelui Alberto Marson care a slujit cu mult devotament pe toţi care au călcat pragul acestei case. Îl vom purta veşnic în inimile noastre.
Etapa a II-a: 21-23 octombrie 2011
La această formare au participat 28 de persoane feminine. Programul a început vineri, 21 octombrie, spre seară, când a fost explicat modul de desfăşurare a învăţării Metodei Ovulaţiei Billings în plan personal şi au fost completate modulele de intrare în studiu, urmat apoi de discuţii individuale în baza înregistrărilor personale. Ziua s-a încheiat cu rugăciunea de seară şi vizionarea filmelor: "Strigătul mut" şi "Mâini înzestrate".
Sâmbătă, în mijlocul cursantelor a fost prezent pr. Iosif Enăşoae, responsabilul cu pastoraţia familiilor în Dieceza de Iaşi şi preşedintele Asociaţiei "Familia şi Viaţa" care a transmis cuvântul de salut al Ep. Petru Gherghel şi a amintit de Întâlnirea Naţională a Responsabililor cu Pastoraţia Familiilor din România de la Şumuleu Ciuc care a avut loc cu o săptămână în urmă, unde s-a constatat că este nevoie de prezenţa şi activitatea învăţătorilor de metode naturale de reglementare a sarcinilor.
Partea de formare a început cu o recapitulare scurtă a metodei urmată de exerciţii de fixare a regulilor. Au urmat prezentarea temelor: "Controlul neurohormonal al ciclului menstrual" şi "Cadrul nefertil de bază în ciclurile lungi" urmate de exerciţii specifice. A fost prezentată de asemenea tema: "Mijloacele contraceptive - o prezentare succintă. Comparaţie între metodele naturale şi mijloacele contraceptive". Spre seară s-au finalizat discuţiile individuale cu persoanele participante, timp în care celelalte persoane au vizionat filme, şi anume: "A forma familia", "Gianna Jessen, supravieţitoare a avortului", "Pam Stenzel - Sexul are un preţ". Seara s-a continuat prin participarea la sfânta Litughie celebrată de pr. Roman svd, recitarea rozariului şi a litaniei Fer. Ioan Paul al II-lea, a cărei primă sărbătorire liturgică a fost stabilită pentru această zi.
Duminică, persoanele prezente l-au primit cu emoţie şi bucurie pe Ep. Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iaşi, care le-a adresat un cuvânt de încurajare de a merge pe această cale, de a deveni misionare ale vieţii, într-o lume care desacralizează viaţa. Programul de formare a continuat cu prezentarea temelor: "Avortul - act împotriva vieţii", "Metodele naturale". După sfânta Liturghie celebrată de pr. Vivian svd a urmat prezentarea temei: "Reglarea naturală a fertilităţii - o alegere, un stil de viaţă. Profilul învăţătoarei de metodă" şi concluziile acestor zile de formare.
Persoanele participante s-au despărţit cu emoţie şi speranţa revederii în anul ce urmează, la noi etape de formare. Iată câteva din impresiile participantelor la cursul de formare:
Maria (Bîra): „Am fost plăcut surprinsă când mi-aţi propus să merg la aceste cursuri, ca să devin o învăţătoare de metodă. De când învăţasem metoda, acum un an, îmi spuneam că ar trebui să fie în fiecare comunitate o asemenea învăţătoare, deoarece este un dar de la Dumnezeu extraordinar, pe care ar trebui cu toţii să-l folosim. Este o metodă naturală de reglementare a naşterilor, atât de uşor de pus în practică şi cu foarte multe avantaje, încât, cred eu, nu poţi să-i spui nu! Acest „stil de viaţă" cum i-au spus cei ce au descoperit-o, este cu adevărat atât de util în zilele noastre, când se folosesc atâtea moduri pentru a spune NU vieţii, şi care dăunează atât trupului, dar şi sufletului.
Ideea de a „preda" aşa ceva este pentru mine absolut încântătoare. Sunt foarte sigură că sunt atâtea persoane, familii, care au nevoie de acest stil de viaţă. Sunt nerăbdătoare să-mi ajut aproapele, şi sper să o fac cât mai bine. Pentru mine au însemnat foarte mult aceste cursuri, am învăţat multe lucruri frumoase şi nu ştiu dacă e prea mult spus, dar simt că mi-am găsit vocaţia. Simt că Dumnezeu mi-a dat o misiune atât de frumoasă şi nobilă, pe care eu o asteptam de mult. Sper ca nici pe EL şi nici pe d-voastră să nu vă dezamăgesc. Vă datorez toată bucuria pe care o am în suflet!
De asemenea m-am bucurat mult, când am întâlnit la Traian atâtea persoane dornice să înveţe această metodă, pentru a o folosi şi ele, dar şi pentru a-i sluji aproapelui. Împreună vom reuşi să cunoaştem acest mod de viaţă cât mai bine şi să-i învăţăm pe cei din jur că pot avea o viaţă aşa cum Domnul o doreşte pentru noi ...frumoasă! Personal, nu pot să am decât cuvinte de laudă pentru d-voastră şi pentru această metodă. Vă mulţumesc!".
Claudia („Sf. Iosif", Bucureşti): "Am primit cu mare bucurie şi interes invitaţia de a participa la aceste cursuri de formare pe Metoda Ovulaţiei Billings. Recunosc că deja cunoşteam şi foloseam această metodă şi tocmai beneficiind de avantajele acesteia, am dorit să aprofundez cunoaşterea pentru a putea deveni mai apoi învăţătoare de metodă. Astfel, aceste 2 sesiuni de formare la care am participat m-au ajutat în acest drum de cercetare şi cunoaştere. Cred cu tărie şi convingere în această metoda şi doresc ca ea să fie cunoscută de cât mai multe femei şi cupluri la fel cum spunea Isus: „Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei din casă".
|