Proiect cu Şcoala "Roman Muşat" PDF Imprimare E-mail
 

Proiect:  "Îi ajutăm educându-i„

Sub motto-ul  „Îi ajutăm educându-i", continuă şi în anul scolar 2008 - 2009 proiectul „După şcoală" având ca beneficiari copiii şi adolescenţii din Centrul de Servicii Sociale „Familia mea", care studiază la Şcoala Roman Muşat sau în liceele romaşcane. activitati_formative.jpg

Este un program educativ-formativ realizat în colaborare cu Asociaţia Familia şi Viaţa din Roman, cu scopul ameliorării situaţiei şcolare, a compotramentului şi capacităţii de relaţionare a copiilor  care provin din acest centru.

Obiectivele proiectului

·   îmbunătăţirea graduală a situaţiei şcolare a acestor copii: trecerea treptată de la calificativul B la FB, de la S la B, de la I la S; diminuarea fenomenului de corigenţă, repetenţie şi abandon şcolar în rândul acestora;

·   îmbunătăţirea capacităţii de relaţionare şi de integrare a acestor elevi în clasele şcolii;

·   dezvoltarea spiritului de toleranţă şi întrajutorare  în rândul elevilor şi părinţilor;

·   crearea de oportunităţi pentru integrarea acestor copii în mediul social şi pentru a-i ajuta să depăşească handicapul lipsei familiei;

·   stimularea prieteniilor cu ceilalţi şcolari din clasă; îmbunătăţărea continuă a relaţiei cu vecinii, colegii şi familiile acestora.

daruri_de_sf._paste.jpg

                        Activităţi educativ - formative

Programul constă în:

·   organizarea şi desfăşurarea unui orar de pregătire a temelor şi lecţiilor după-amiaza, program care să-i ajute pe elevii din clasele primare beneficiari să-şi îmbunătăţească treptat situaţia şcolară;

·   organizarea de activităţi extraşcolare, de sfârşit de săptămână: jocuri, concursuri,  drumeţii, vizite, activităţi gospodăreşti, spectacole, excursii anuale, activităţi religioase;

·   organizarea de  întâlniri lunare de grup cu adolescenţii din centrul de plasament la sediul Asociaţiei Familia şi Viaţa, cu prezentarea unei tematici de mare interes pentru formarea pentru viaţă a acestor elevi:

- Adolescenţa - vârsta descoperirii  propriei identităţi

- Presiunea grupului şi alegerea unui model în viaţă 

- Sexualitatea: dar, bucurie şi viaţă

- Prietenie, îndrăgostire, iubire. De ce merită să aştepţi?

- Contracepţia şi avortul: acte împotriva vieţii

- Bolile cu transmitere sexuală. Pericolul infectării cu HIV

- Violul şi traficul de persoane

- Tutunul, alcoolul şi drogurile

Activitatea constă în prezentări în PowerPoint, lucru pe grupe, jocuri de rol, dezbateri, pe temele puse în discuţie.

Proiectul se desfăşoară cu acordul Direcţiei de Protecţie a Copilului Neamţ şi este coordonat de doamna Maria Gherghel, învăţătoare la Şcoala „Roman Muşat".

 
< Precedent   Următor >