Familia în lumina pascală PDF Imprimare E-mail
 

  familia_si_viata_5.jpgÎn numărul cinci al Revistei „Familia şi viaţa" dedicat lunii aprilie am căutat să atingem tema Familia în lumina pascală şi să contemplăm prin ochii credinţei misterul morţii şi învierii lui Cristos.

  Părintele Iosif Enăşoae în editorial ne arată că ceea ce ne încătuşează şi ne paralizează capacitatea noastră de a iubi este tocmai frică de moarte. Isus a venit să ne dea libertatea totală: prin pătimirea, moartea şi învierea sa, Cristos ne-a eliberat atât de păcat, cât şi de frica de moarte. Prin învierea sa glorioasă şi fericită, ne arată evident că drumul parcurs de El, cel al iubirii totale, nu duce la moarte, ci la înviere, la împlinirea vieţii.

  În  paginele 4 şi 5 dedicate soţilor şi părinţilor găsim articolul scris de dna Maria Gherghel "Părinţii - sarea pământului, lumina lumii" şi mărturia unei soţii care şi-a recunoscut greşeala, refăcând astfel unitatea familiei.

  Adolescenţii, şi nu numai ei la pagina 6, pot urmări o scurtă prezentare a valorii crucii şi morţii lui Isus Cristos pentru noi toţi. În pagina 7 o tânără, Ioana Băcăoanu, ne prezintă cum vede ea Învierea lui Cristos. Pentru copii am pregătit două frumoase povestiri şi un joc tip puzzle.

  Adresându-ne familiilor la pagina de spiritualitate am căutat să surprindem valoarea Euharistiei pentru a ne pute pregăti cât mai bine pentru sărbătoarea sărbătorilor: Paştele! Am considerat de cuviinţă ca în acest număr să introducem şi două subiecte de meditaţie care să ne ajută să trăim mai bine cât ne-a rămas din Postul Mare şi să ne examinăm viaţa.

  La pagina dedicată culturii vieţii am inclus un interviu cu dna psiholog Mihaela Gemine, preşedinta Fundaţiei "WKMS - Să-i ajutăm iubindu-i!". Continuând seria articolelor dedicate paternităţii şi maternităţii responsabile, dna Maria Gherghel ne prezintă scopurile actului conjugal în lumina Enciclicii Humanae Vitae.

  În cuprinsul paginii dedicate problemelor de bioetică am căutat să analizăm manipularea de limbaj realizată de-a lungul anilor în ceea ce priveşte avortul, folosirea unei terminologii confuze care tinde să influenţeze opinia publică pentru ca în final avortul să fie considerat altceva, dar nu ceea ce este: crimă şi deci păcat.

  Redacţia revistei prezintă în ultima pagină răspunsul la întrebarea dacă viaţa unei persoane cu boala Down este inutilă şi câteva ştiri specifice asociaţiei noastre şi rugămintea noastră de colaborare pentru scrierea de articole, anunţuri referitoare la familii şi distribuirea revistei.

  Precum veţi vedea revista este într-o nouă prezentare grafică, mai atractivă, rod al colaborării cu Editura "Sapientia", urmând ca în viitoarele luni ea să apară şi tipărită. Pentru a o putea descărca şi vizualiza urmăriţi link-ul Revista "Familia şi viaţa" nr. 5

  Vă dorim o bună lectură şi sărbători pascale binecuvântate!

                                                                                                                                   Iuliana Petruţ

 
< Precedent   Următor >