Cursuri de formare: Metoda Ovulaţiei Billings PDF Imprimare E-mail

Cursuri de formare: Metoda Ovulaţiei Billings

 

Asociaţia Familia şi Viaţa din Roman vă inivită să participaţi la cursurile de învăţare a Metodei Ovulaţiei Billings  în vederea iniţierii în utilizarea acestei metode şi devenirea de învăţătoare de Metodă. Cursurile vor avea loc la Casa de Reculegere a Misionarilor Verbiţi din Traian în două etape: 7-9 octombrie şi 21- 23 octombrie 2011.

 

Acest curs iniţial este începutul unui parcurs formativ specific metodei, iar următoarele etape de formare vor fi organizate în anul 2012 şi vor fi coordonate de către Institutul de Studii şi Cercetări pentru Reglarea Fertilităţii Umane din cadrul Universităţii „Sacro Cuore", Roma.

            Sunt invitate să participe la formare acele persoane doritoare să cunoască Metoda Ovulaţiei Billings, să o aplice în viaţa de familie proprie şi să dorească să înveţe ulterior şi pe alte persoane din comunităţile din care fac parte. Pot participa şi tinere necăsătorite care doresc să-şi cunoască propria fertilitate.

Această acţiune educativă cere o grijă particulară pentru selecţia şi formarea profesională a persoanelor care învaţă metodele naturale. Acestora nu numai că li se cere o profundă pregătire ştiinţifică ce va fi achiziţionată pe parcursul de formare, dar şi capacităţi didactice adecvate, calităţi umane şi morale indispensabile pentru transmiterea valorilor metodelor naturale dar şi achiziţionarea de abilităţi pentru a acorda consiliere în acest domeniu.

Organizăm acest curs în vederea promovării reglementării naturale a sarcinilor care este o exigenţă pastorală actuală, de mare folos familiei de azi. Această alternativă vine să preîntâmpine una dintre marile probleme cu care se confruntă familia: extinderea fenomenului contracepţiei şi a avortului. Acum, când ne aflăm în Anul Familiei, se impune cu necesitate ca familia tânără, soţii, logodnicii să fie călăuziţi să descopere valorile etice şi morale înalte pe care se întemeiază familia creştină, exigenţele paternităţii şi maternităţii responsabile.  

În acţiunea noastră ne călăuzim după ideea că alegerea metodelor naturale este o expresie a dragostei conjugale, după cum spunea Fer. Ioan Paul al II-lea: "Raţiunea fiecărei metode naturale nu constă în mod simplu, în eficacitatea sau siguranţa biologică, dar în coerenţa cu viziunea creştină asupra sexualităţii, ca expresie a dragostei conjugale".  

Programul de curs este prezentat mai jos. Costurile de cazare şi de masă vor fi asigurate. Persoanele care intenţionează să participe nu trebuie să fie neapărat cadre medicale, ci pot fi de orice profesie.

           

Vă rugăm să vă anunţaţi participarea la acest curs până în data de 01 octombrie 2011, contactându-ne la: Asociaţia Familia şi Viaţa, Str. Ştefan cel Mare, nr. 228, Roman, telefon: 0233/742.505 (10.00-17.00), e-mail: Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. .

Program de formare - etapa I

Vineri 7 octombrie 2011

Orele 16.00-18.00:  Sosiri şi cazare

Ora 18.00: Cuvânt de bun venit. Program de cunoaştere reciprocă. Prezentarea asociaţiei, a programului de formare.

Ora 19.30: Masa de seara

Ora 20.15: Rugăciunea de seara.

Ora 21.30: Vizionare film "Viaţa - prima minune"

Sâmbătă 8 octombrie 2011

Ora 7.30: Rugăciunea de dimineaţa

Ora 8.00: Micul dejun

Ora 9.00:  Cuvânt de început. Documentele magisteriale care stau la baza utilizării metodelor naturale: Humanae Vitae, Donum Vitae, Familiaris Consortio

Ora 10.30: Pauză

Ora 11.00: Fiziologia reproducerii umane

Ora 12.30: Pauză

Ora 13.00: Prânzul

Ora 14.00: Mucusul cervical - factor şi indicator de fertilitate

Ora 15.30: Pauză de cafea

Ora 16.00: Metoda Ovulaţiei Billings - fundament ştiinţific

Ora 17.30: Pauză

Ora 18.00: Exerciţii

Ora 19.00: Masa de seara

Ora 20.00: Rugăciunea de seara. Recitarea rozariului

Ora 21.00: Discuţii, propuneri de organizare în viitor

Duminică 9 octombrie 2011

Ora 07.30: Rugăciunea de dimineaţa

Ora 08.00: Micul dejun

Ora 09.00: Observarea şi înregistrarea mucusului cervical

Ora 10.00: Pauză

Ora 10.30: Regulile de folosire a Metodei Ovulaţiei Billings

Ora 11.30: Exerciţii

Ora 12.30: Sf. Liturghie

Ora 13.30: Masa de prânz

Ora 14.30: Plecarea

Program de formare - etapa II

Vineri 21 octombrie 2011

Orele 16.00-18.00:  Sosiri şi cazare

Ora 18.00: Cuvânt de bun venit. Prezentarea programului de formare. Mărturii

Ora 19.30: Masa de seara

Ora 20.15: Rugăciunea de seara.

Ora 21.30: Vizionare film

Sâmbătă 22 octombrie 2011

Ora 07.30: Rugăciunea de dimineaţa

Ora 08.00: Micul dejun

Ora 09.00: Recapitulare: MOB, observarea mucusului cervical, reguli de folosire a metodei

Ora 10.30: Pauză

Ora 11.00: Ciclurile lungi - identificare Cadrului Nefertil de Bază

Ora 12.30: Pauză

Ora 13.00: Prânzul

Ora 14.00: Exerciţii

Ora 15.30: Pauză de cafea

Ora 16.00: Controlul neurohormonal al ciclului menstrual

Ora 17.30: Pauză

Ora 18.00: Completarea modulului de intrare. Discuţii individuale cu fiecare participant

Ora 19.00: Masa de seara

Ora 20.00: Rugăciunea de seara. Recitarea rozariului

Ora 21.00: Discuţii individuale cu fiecare participant

Duminică 23 octombrie 2011

Ora 07.30: Rugăciunea de dimineaţa

Ora 08.00: Micul dejun

Ora 09.00: Reglarea naturală a fertilităţii - o alegere, un stil de viaţă. Metodele naturale

Ora 10.00: Pauză

Ora 10.30: Profilul învăţătoarei de metodă

Ora 11.30: Pauză

Ora 12.30: Sf. Liturghie

Ora 13.30: Masa de prânz

Ora 14.30: Plecarea

 
< Precedent   Următor >