|
Rugăciunea unui om care îmbătrâneşte
din Albert Holenstein - Zidind Biserica, trăind ca Biserică
Doamne, tu ştii că îmbătrânesc
şi în curând voi fi bătrân.
Ajută-mă să nu devin palavragiu
şi, mai ales, să nu capăt obiceiul fatal
de a vrea să-mi dau cu părerea cu fiecare ocazie
şi despre orice temă.
Eliberează-mă de ideea că eu trebuie să fac ordine
în treburile altor oameni.
La ce comoară de experienţă şi înţelepciune
am acumulat, este, desigur, mare păcat
că nu o pot împărtăşi oricui.
Dar tu ştii, Doamne, că, la sfârşit,
am nevoie de câţiva prieteni.
Nu îndrăznesc să te rog să-mi dai capacitatea
de a asculta cu compasiune
plângerile semenilor mei despre suferinţa lor.
Ajută-mă doar să le suport cu răbdare
şi pecetluieşte buzele mele atunci când este vorba
de propriile mele neputinţe şi slăbiciuni.
Ele sporesc cu timpul, iar înclinaţia mea
de a le enumera creşte odată cu ele.
Nu voiesc să-ţi cer nici o memorie mai bună,
ci numai ceva mai multă umilinţă
şi mai puţină siguranţă de sine
atunci când amintirile mele
nu coincid cu ale celorlalţi.
Dăruieşte-mi înţelegerea că uneori pot să mă înşel.
Ajută-mă să rămân, pe cât se poate, blând.
Fă-mă simţitor, dar nu sentimental,
gata să dau ajutor, dar nu să fiu insistent.
Dă-mi harul să găsesc binele
acolo unde nu l-am bănuit
şi talente la oameni de la care
nu m-am aşteptat să le aibă.
Şi mai dăruieşte-mi, Doamne,
amabilitatea de a le-o spune.
Domnul are grijă de mine.
Pentru ce mi-aş face griji?
Când luminile se sting şi se face întuneric,
când mă simt singur, când sunt bolnav
şi mă tem de moarte,
când sunt vinovat în faţa ta, Doamne,
şi am pierdut mâna ta,
nu-mi este totuşi teamă că te pierd.
Căci tu eşti cu mine.
Crucea ta mă consolează,
semnul că tu mă iubeşti,
că îmi eşti aproape şi că îţi aparţin.
Domnul are grijă de mine.
De ce să-mi fac griji?
Eu sunt oaspete în casa sa,
ba, mai mult: prietenul său şi copilul său.
Uşa este deschisă, atât timp cât trăiesc.
Iar când mor,
casa lui este pregătită pentru mine. Amin.
|