Ideea centrală a meditaţiei este următoarea: Dumnezeu iubire, este dăruire veşnică, adică Tatăl se dăruieşte Fiului, iar Fiul Tatălui. Dar cine se dăruieşte nu posedă nimic, iar cine nu posedă este sărac. Deci Dumnezeu este sărac. Iubirea lui Dumnezeu este săracă pentru că nu posedă nimic.

Citim în 2 Cor. 8, 9: Dumnezeu, din bogat cum era s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi pe noi. El ni s-a prezentat nouă într-o formă extrem de săracă. Până şi cei care l-au adorat primii - păstorii, erau cei mai desconsideraţi, cei mai marginalizaţi şi mai săraci din timpul lor. Păstorii erau consideraţi cei mai mari mincinoşi iar cuvântul lor nu era luat în seamă la procese. Şi tocmai lor le-a apărut îngerul. Îngerul le-a spus: „vă dau un semn: astăzi vi s-a născut Mântuitorul. Veţi găsi un copil înfăşat în scutece şi aşezat într-o iesle". Dumnezeu nu avea oare un mod mai vrednic de El de a se arăta în lume? Ce durere pentru Maria şi Iosif că nu au găsit alt loc decât o peşteră transformată într-un grajd. Nu ştiau ei oare cine vine în lume? Dumnezeu este atât de sărac, încât nu găseşte nici un loc în lumea pe care El a creat-o. Grajdul este semnul de extremă sărăcie.

Păstorii se aşteaptau să găsească altceva, dar ce descoperă oare? O realitate ca a lor şi un copil înfăşat în scutece şi aşezat într-o iesle. Ce ne spune acest fapt? Ne spune să ne pregătim pentru Crăciun astfel încât să nu fie nevoie să umplem sărăcia noastră creaturală, de persoane pline de defecte, cu lucruri care nu au de a face cu sărăcia în care s-a născut Isus, cu lucruri care ne rup de această realitate.

Dumnezeu continuă istoria  de iubire cu un semn de extremă sărăcie - Ostia. Ce este ostia? Este un semn bogat? Nu, este, de asemenea, un semn de extremă sărăcie. Dumnezeu se face sărac, aşa cum suntem noi săraci. Tocmai pentru că iubirea Lui este săracă, ea se poate adapta la toate situaţiile. În acest timp al Crăciunului, Cristos găseşte uşa deschisă şi intră în „grajdul" nostru, intră în inima noastră, pentru că ne iubeşte! Iubirea Lui nu are nimic, nu posedă nimic, pentru a fi capabilă de a se dărui total tuturor. Nu se lasă condiţionată de greşelile noastre.

Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Lui. Chipul lui Dumnezeu este iubire, deci şi noi, dacă suntem creaţi după chipul Lui, suntem iubire. Iubirea Lui este o iubire săracă, dar noi de ce nu suntem capabili să iubim aşa cum ne iubeşte El? Nu suntem capabili pentru că nu ne putem accepta aşa cum suntem, cu slăbiciunile, cu defectele noastre. Dacă noi conştientizăm că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu - Iubire, vom fi capabili de a crea lucruri minunate.

Trăirea acestui timp al Crăciunului, nu înseamnă a ne pregăti frumos pentru cele exterioare, ci de a intra în acest mister minunat. Dumnezeu nu iubeşte spectacolul, dar ceea ce este adevăr şi libertate deplină. Dacă noi am vedea aceste aspecte atât de puternice, atunci am reuşi să trăim această sărbătoare cu inima: să ne acceptăm şi să ne oferim, aşa limitaţi cum suntem.

Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem fiecare în acest timp sfânt este următoarea: sunt sau nu creat după chipul lui Dumnezeu - Iubire? Dacă da, atunci să ne bucurăm, căci Dumnezeu ne spune: sunt Eu în tine care iubeşte. Nu te teme de natura ta omenească, ci trăieşte această iubire săracă, ca pe o iubire deschisă.

Nu trebuie să învăţăm să iubim. Iubirea este în noi, trebuie doar să ne lăsăm conduşi de aceasta. Dar să nu ne închipuim că vom fi perfecţi. În acest fel vom exprima iubirea lui Dumnezeu în slăbiciunile noastre. Punctul cel mai slab al nostru este că nu credem în această iubire. Realitatea nu este doar ce vedem, (nici pe Dumnezeu nu-l vedem) ci şi ceea ce se manifestă. Iubirea nu se vede, ea se manifestă şi poate astfel să transforme realitatea.

După meditaţia susţinută de pr. Alberto Marson svd, în data de 16 decembrie 2007