Cine suntem?

    Asociația Familia și Viața este o organizație nonguvernamentală și nonprofit care are ca scop promovarea valorilor fundamentale ale familiei și a respectului față de viața umană. Ne-am ales ca motto îndemnul Sfântului Ioan Paul al II-lea din Familiaris Consortio: “Familie, devino ceea ce ești: comunitate intimă de viață și iubire.”
   Scopul Asociaţiei, așa cum este exprimat în statutul nostru, este: „Familie şi societate = comunitate în care fiecare persoană sa fie recunoscută, preţuită şi ocrotită din momentul conceperii până la moartea naturală”.

Obiectivele principale sunt:

1
Educatie

În plan educaţional şi formativ urmărim promovarea principiilor etice, morale şi spirituale creştine în rândul adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor, cu privire la valoarea sacră a familiei şi a vieţii umane.

2
Consiliere

În plan social acordăm consiliere şi ajutor familiilor aflate în dificultate pentru a depăşi situaţiile de criză.

3
Dezvoltare

În planul dezvoltării organizăm programe de informare şi formare cu tineri, logodnici şi familii ce împreună se pot descoperi ca valori autentice şi forţe motrice care pot reînoi familia şi societatea.

4
Colaborare

În plan relaţional urmărim dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi parteneriat cu instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale, interne şi internaţionale care promovează educaţia pentru familie şi viaţă.

    Pentru împlinirea acestor deziderate atât de nobile echipa asociației este pregătită să desfășoare programe și proiecte educative specifice, pe nivele de vârstă:

Activități şi întâlniri cu adolescenţi şi tineri pe teme despre valori ale demnităţii persoanei umane:

  • sexualitatea: dar, bucurie şi viaţă;
  • virtutea castităţii, de ce merită să aştepţi;
  • miracolul vieţii şi al fertilităţii;
  • avortul şi contracepţia: atentate împotriva vieţii.

Pregătirea logodnicilor pentru căsătorie. Îndrumarea acestora în formarea unui stil de viaţă conjugală bazată pe iubire şi respect, după morala creştină.

Întâlniri cu grupuri de familii pentru promovarea educaţiei la dragoste, a valorilor paternităţii şi maternităţii responsabile şi a metodelor naturale ca stil de viaţă și de planificare a familiei.

   Totodată la sediul asociației funcționează și centrul de consiliere pentru familie unde lucrează persoane pregătite pentru a primi, a asculta şi a consilia familii şi persoane în dificultate, a le individualiza nevoile şi a le ajuta să se orienteze către posibile soluţii.

  • img
  • img
  • img
  • img
  • img