Acum patru luni am avortat. A fost teribil... dar nu ştiam către cine să mă îndrept: eram singură, aveam 17 ani, nu ştiam ce să fac... mama mea mă îndemna să nu păstrez copilul. Viaţa pentru mine nu mai avea nici un sens...

După două luni, în oraşul meu a fost o misiune parohială, un ciclu de predici, şi au venit şi tineri pentru a ne vorbi despre întâlnirea lor cu Dumnezeu. Era şi un preot; dacă voiam, puteam merge să ne spovedim. Nu am îndrăznit să o fac, dar când m-am ridicat pentru a merge acasă, am izbucnit în lacrimi. Un preot s-a apropiat de mine ca să-mi vorbească. I-am explicat ce mi s-a întâmplat: ne-am rugat şi mi-a propus să cer iertarea lui Dumnezeu. M-am spovedit şi imediat m-am simţit eliberată de o mare greutate.

Ştiu că mulţi tineri se găsesc în aceeaşi situaţie cu mine, pentru aceeaşi greşeală sau pentru altele, şi aş vrea să le spun că niciodată nu este prea târziu să-i ceară iertare lui Dumnezeu. Încredinţaţi-i suferinţele voastre şi veţi fi eliberaţi.

Acum ştiu că copilul meu se găseşte aproape de Dumnezeu. Cred că m-a iertat şi că se roagă pentru mine.

Florica