• Adevărul este că, de fapt, atunci când avem anumite tulburări de conştiinţă, atunci când nu suntem cu totul siguri că un act pe care vrem să-l realizăm - sau pe care l-am realizat - ar fi just, căutăm cu orice preţ o aprobare care să ne elibereze de remuşcările de conştiinţă. Baldovino, regele Belgiei, de exemplu, a refuzat din motive de conştiinţă să semneze legea asupra avortului, cu preţul de a fi constrâns să demisioneze. Proteste grele au fost ridicate de către deputaţi şi oameni politici belgieni, după părerea cărora regele nu avea nimic de zis, ba chiar ar fi trebuit să semneze legea ca un robot. De ce aceste persoane şi-au pierdut sângele rece în faţa unui gest de curaj extraordinar? De aceea nu doar că voiau să legalizeze avortul, dar nu puteau nici măcar să suporte ca cineva să spună că acesta nu era un «bine».
• Din contră, cu 400 de ani înainte, regele Angliei, Henric al VIII-lea, pentru a se putea recăsători cu Anne Bolein, ceruse papei anularea căsătoriei anterioare şi nu reuşi să o obţină. Având aprobarea parlamentului şi a episcopilor, a decis să se separe de Roma.
• Un singur episcop, John Fisher, şi un singur laic, Thomas More, un om politic cu autoritate, au refuzat să declare că anularea era «bună» şi au fost condamnaţi la moarte.
• Astăzi, în lumea noastră, creştinii nu sunt condamnaţi la moarte atunci când vorbesc conştiinţelor; ci sunt insultaţi. Dar pentru mulţi, aceste voci sunt mult mai insuportabile decât cele ale lui John Fisher şi Thomas More.

Biserica protejează conştiinţa şi mărturia până la martiriul pe care omul îl poate valoriza mai mult decât tentaţiile care îl asaltează. Dacă Biserica nu ar fi dat mărturie de lumina lui Cristos, cine ar fi putut găsi lumina?

Biserica ne propune învăţăturile lui Cristos

Deoarece este dificil a se pune direct cu Isus Cristos, chiar şi de către lumea laică, se preferă a reproşa Bisericii poziţiile sale. De exemplu: cu ce drept interzice Biserica divorţul? Biserica aminteşte cuvintele lui Cristos din Evanghelie: «Oricine va lăsa pe soţia sa şi se va căsători cu alta, comite adulter» (Lc 16,18). Cu cei care adaptează instanţele morale la propriile exigenţe şi fac totul pentru a face ca răul să apară drept un bine, Isus este foarte sever: «Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare» (Mc 9,42).

Se crede şi se spune greşit că Biserica condamnă. Ca şi Cristos, Biserica dă lumina, chiar dacă este dureros. Dar celui care a făcut ceva rău, răspunde cu Isus: «Eu nu te condamn. Du-te şi nu mai păcătui» (Gv 8,11). În sacramentul reconcilierii (confesiunea), preotul oferă iertarea lui Dumnezeu.

Biserica nu condamnă, dar iartă în numele lui Cristos

Atunci când nu se mai crede în Dumnezeu, dispare posibilitatea iertării. Iată problema epocii noastre: nu mai există Dumnezeu, nu mai există iertare. În faţa remuşcărilor conştiinţei noastre atunci, ne forţăm să uităm - este remuşcarea, cu toate consecinţele sale - şi să numim bine ceea ce în realitate este rău.

Avortul şi Bioetica

Viaţa este sacră şi toate fiinţele umane - mai ales cele mai slabe - au dreptul la viaţă. De aceea Biserica nu poate accepta avortul. Aceasta condamnă actul, care este greşit, dar nu persoanele. Dumnezeu este iertarea şi îndurarea infinită. Apărând copilul care trebuie să se nască, Biserica apără egalitatea dreptului la Viaţă al oricărei fiinţe umane. Pentru Biserică, legile care permit avortul violează acest principiu de bază al oricărei democraţii şi constituie un abuz de putere. Sunt, pe de altă parte, unicele legi care sunt votate de persoane la care nu vor fi niciodată aplicate. Sunt legi foarte grave pentru că crează un spaţiu juridic pentru crimă - suprimarea unui inocent fără apărare - şi deoarece pervertesc semnificaţia binelui şi a răului în societate. Pentru majoritatea persoanelor, de fapt, ceea ce este permis de lege, este bine.

Este adevărat, pe de altă parte, că unele femei pot fi anxioase datorită unei sarcini nedorite - datorată, de exemplu, unui viol - dar avortul nu face decât să agraveze această situaţie deja disperată. Există alte soluţii. Luptând împotriva avortului, Biserica vrea să apere femeia, a cărei demnitate este atinsă în aceste cazuri. Întotdeauna în scopul de a apăra demnitatea umană, Biserica se opune fecundării în vitro, inseminării artificiale, ş.a.m.d. Tot aşa şi contracepţiei şi avortului, care este consecinţa logică, necesar pentru a remedia erorile contracepţiei! - aceste metode derivă din voinţa de a separa actul sexual de procreaţie. Se vrea pe de o parte a împiedica naşterile şi, pe de altă parte, a le provoca, sub control strict. Aceasta înseamnă a deschide uşa oricărui tip de abuz. Note ştiinţifice, precum ale profesorului Testard - şi chiar necredincioşi - au denunţat deja consecinţele posibile şi devastatoare. Problema fundamentală pusă de aceste tehnici, este de a reduce corpul uman la o simplă materie, fără a lua în considerare persoana. Biserica încurajează mai ales cercetările care urmăresc să rezolve problemele de sterilitate respectând pe deplin intimitatea unirii sexuale a soţilor.

Mesajul pe care Biserica îl adresează lumii contemporane este exigent, aşa cum este şi mesajul lui Cristos în Evanghelie. Este un mesaj coerent şi vrea să apere demnitatea omului, a fiecărui om, a tuturor oamenilor. «pentru a cunoaşte omul, omul adevărat, integral...» (Paul VI).