• Mulţi reţin faptul că, din moment ce sunt liberi, nimeni nu trebuie să le spună ce anume este bine şi ce este rău. Normal, sunt reguli pe care toţi le acceptăm mai mult sau mai puţin - de exemplu, aceea de a nu comite omucideri sau de a nu scandaliza copiii - dar aceasta nu este valabil pentru toate domeniile vieţii noastre.

Adesea judecata noastră este influenţată de opinii şi comportamente foarte difuze. Faptul că multe persoane gândesc într-un anumit mod, nu înseamnă în mod necesar că acea opinie ar fi şi adevărată. Şi o simţim. Însă uneori, chiar dacă contravine principiilor noastre, mergem pe căi pe care în fond le dezaprobăm. Dacă ne gândim la lume, notăm că aceasta este reglementată de legi care dispun elementele naturii unul în relaţie cu celălalt, după un criteriu determinat. Se formează astfel un ansamblu armonios, frumos, numit de filosofi şi de teologi «ordinea lumii».

• Dumnezeu este Principiul suprem («prima cauză») al ordinii lumii şi creatorul oricărui lucru conţinut de aceasta. Şi tocmai pentru că este «prima cauză», Dumnezeu este şi «sfârşitul» universului, deoarece toate creaturile vin de la El, şi mai ales sufletul uman, tinde să se reîntoarcă la El.

Omul, pentru a se reîntoarce la Dumnezeu, trebuie să observe acele legi morale stabilite de voinţa divină. Este ceea ce vrea să exprime Geneza atunci când vorbeşte despre unica poruncă dată de Dumnezeu în grădina Edenului: «...din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mâncaţi», (Gen 2,17). Şi se poate spune că păcatul originar constă în tentativa omului de a se substitui lui Dumnezeu pentru a decide binele şi răul în locul Său.

• Dacă nu suntem noi deci cei care am inventat binele şi răul, atunci cum îl putem recunoaşte? Fiecare om este dotat cu conştiinţă: aceasta «este centrul cel mai secret al omului, sanctuarul unde el este doar cu Dumnezeu şi unde se face auzită vocea Sa» (Conciliul Vatican II, «Biserica în lumea timputilor noastre», § 16). Este tocmai conştiinţa, cea care poate ajuta omul să se orienteze către bine. De aceea este necesar a o asculta. Şi este necesar şi a o ilumina, a o forma, obişnuindu-ne cu realizarea unor acţiuni bune (exerciţiul virtuţilor), inspirându-ne din Spiritul lui Dumnezeu în rugăciune («Voi pune legea mea în sufletul lor, o voi scrie în inima lor», Ger 31,33), în sfârşit, ascultând Biserica care ne ajută să discernem binele de rău în lumina lui Cristos.