Am început să mă droghez în adolescenţă şi pentru zece ani am rămas închis în această spirală: aveam impresia că am găsit fericirea. Era în realitate o plăcere fugitivă care trebuia, deci, să fie mereu reînnoită.

Viaţa mea era o succesiune continuă de recăderi şi de cure de dezintoxicare (am făcut patru fără a reuşi să mă las). La fiecare şase luni îmi schimbam locul de muncă, oraşul şi femeia. Până în ziua în care m-am stabilit în Alta Savoia. Abia am iniţiat o mică fabrică de cultivare de ciuperci, care mergea bine şi care îmi permitea să duc înainte un trafic de droguri notabil. Mulţumită acoperirii cu ciupercile, era uşor a vinde marfa în Belgia şi Elveţia. Trăiam cu o fată care lucra cu mine şi cel mai mare traficant din zonă a devenit cel mai bun prieten al meu.

Într-o zi, acesta a încetat cu totul: şi-a tăiat părul, nu mai mergea la bar, a încetat să mai frecventeze femei, de a utiliza şi de a vinde droguri. «Este Isus, care m-a chemat», spunea el. Desigur că toţi îl luau în râs, şi noi credeam de fapt că el se comporta aşa pentru a-şi reface imaginea. Noi am încetat să îl mai vizităm, dar el venea să ne vorbească despre acest Isus care l-a transformat. Şi tocmai el, care a fost mereu instabil şi incapabil de a-şi asuma orice responsabilitate, acum era capabil: a găsit un apartament, ceva de lucru şi zâmbea mereu.

Bucuria sa a început să mă facă gelos. Deoarece mă invita tot timpul să merg la grupul său de rugăciune, m-am decis să încerc o dată. Imediat am observat că persoanele care participau aveau ceva bizar: nu erau ca oamenii de pe stradă care, în general merg cu capul în jos, izolaţi şi închişi în ei înşişi. Aceştia îi priveau pe ceilalţi drept în ochi, zâmbeau şi vorbeau de Dumnezeu cu uşurinţă. Dar nu am reuşit să mă simt în apele mele şi mă întrebam oare ce căutam acolo.

Dacă exişti cu adevărat

După un timp m-am reîntors pentru că, oricum, era ceva acolo care mă atrăgea. În timpul rugăciunii m-am îndreptat spre Dumnezeu: «Dumnezeule, dacă exişti cu adevărat, dacă poţi face cu adevărat ceva pentru mine, arată-mi acum existenţa Ta». Imediat am încercat o secundă de fericire intensă şi de căldură în toată fiinţa mea: mă simţeam minunat, relaxat, calm. Şi aveam certitudinea că Dumnezeu exista. Mi-au revenit în minte toate rugăciunile din copilăria mea şi, când am intrat în casă, am avut impresia că Dumnezeu era alături de mine.

Când am povestit acasă, toţi m-au tratat ca pe un idiot. Pe de altă parte, cum să fie posibil să mă înţeleagă? Mă găseam într-o situaţie destul de dificilă: partenera mea era divorţată, fabrica pe care am înfiinţat-o nu era onestă... trebuia să mă rup de toate acestea?

Am avut şase săptămâni oribile. Nu reuşeam să mă las de droguri, ba chiar am crescut dozele pentru a face să tacă luptele interioare care mereu mă obsedau.

Un cadou de la Dumnezeu

La ceva timp după am primit un telefon de la sora mea. Îmi povestea, fără a suspecta nimic din ceea ce s-a întâmplat, că şi-a regăsit credinţa şi că este pe deplin fericită. I-am povestit şi eu situaţia mea. Mi-a promis să se roage pentru mine.

Toate acestea m-au făcut să reflectez mult. Şi după un pic de timp, m-am separat de partenera mea, i-am lăsat fabrica de ciuperci şi m-am întors la părinţii mei. În timp ce eram în maşină, am aruncat drogurile rămase şi, din acel moment, nu a mai fost nici o dorinţă de a le lua.

Schimbarea care a avut loc în mine, este inexplicabilă în ochii lumii. Cine ar putea crede că, acelaşi om are acum o muncă onestă şi plăcută, este căsătorit, fericit şi ferm în propunerile sale? Fericirea mea este un dar de la Dumnezeu!

Dominic