De câteva luni eram plin de temeri: dubii, sentimente de vină, descurajări... încercam să rezist făcând mici acte de credinţă, dar era dificil şi trebuia să continui mai departe. Într-o zi, în timpul rugăciunii, mă plângeam lui Dumnezeu pentru nenumăratele mele temeri, când pe neaşteptate mi-a venit ideea că, în loc să mă tot plâng ar fi fost mai bine să mă servesc de suferinţa mea pentru a salva nişte suflete, oferind-o lui Dumnezeu cu această intenţie. Era simplu, trebuia doar să o încerc. Am făcut-o.... şi a fost foarte eficace. De fiecare dată când mă cuprinde un dubiu sau un sentiment de vină, spun în mod simplu: «Doamne, îţi ofer acest dubiu, acest sentiment de vină, pentru salvarea sufletelor», şi buf!, aproape instantaneu, sentimentul de vină şi dubiul dispar.

După această experienţă puternică am încercat de ceva timp să aplic acelaşi remediu tentaţiilor care îmi vin, tristeţilor şi umilinţelor care mă cuprind, atunci când mă implic în ceva şi nu reuşesc. Ei bine, efectul este acelaşi! În general ajunge să spun: «Doamne, pentru salvarea sufletelor îţi ofer această tentaţie, această umilire pe care o simt din cauza păcatelor mele»... şi imediat simt o gură de oxigen, o eliberare profundă.

Iosif  

Mărturie

Suferinţa este o rugăciune, «o implorare: lipseşte doar gestul oferirii. Bolnavul face totul cu patimile lui Cristos, care stă ţintuit pe o parte a crucii: cine suferă acceptă să urce pe partea cealaltă, pentru aceasta va fi suficient, şi mai ales în momentele în care durerea este foarte acută, să ocupe acel loc gol, fără multe strigăte, doar murmurând: Dumnezeul meu, şi deja suntem ascultaţi...

Cu adevărat, mi-ar plăcea mult să privesc, să continui să predic Cuvântul.

Şi dacă nu îmi este bine, ştiu că moartea nu este niciodată sfârşitul, dar o continuare. Suferinţa, în acest orizont, pentru mine devine o aşteptare, o veghere, o speranţă. Viaţa este un dar a lui Dumnezeu şi trebuie să facem totul pentru a o menţine viguroasă, dar dacă planul lui Dumnezeu este diferit, atunci este bine: fără dubii proiectele Lui sunt mai bune decât ale noastre».

Don Tonino Bello, la o lună înaintea morţii