Persoana umană - dimensiuni ale persoanei umane

Omule este creat după imaginea lui Dumnezeu:

"Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat şi a zis: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, supunându-l." (Fac.1, 27-28).

OMUL este persoană, adică unitate de trup şi suflet, pe care ştiinţele se străduiesc să-l cunoască sub toate aspectele: biologic, psihologic, moral, social, cultural.

Această unitate duală de trup şi suflet constituie acea valoare sacră, inestimabilă care este persoana umană.

A fi om se învaţă, nu auzind, nu văzând, nu privind pasiv la ceilalţi, dar se învaţă acţionând, repetând acţiuni adecvate, eficace, sănătoase, adică acte libere şi responsabile, capabile să te facă să creşti "în înţelepciune, în vârstă şi în har", asemenea copilului Isus.

"A fi mare nu-i mirare/ A fi OM e lucru mare!" (Din înţelepciunea populară)

Persona umană deţine o perfecţiune şi o demnitate proprie doar omului: este unică şi irepetabilă, este conştientă, este liberă, este responsabilă.

A trăi în respect faţă de această demnitate, de persoană, înseamnă a-l urma pe CRISTOS modelul nostru.

Dimensiunile demnităţii  persoanei sunt:

- dimensiunea vieţii, 

- dimensiunea raţiunii, inteligenţei, gândirii, discernământului, libertăţii,

- dimensiunea psihologică: emoţii, sentimente, impulsuri, iubire,

- dimensiunea corporală: sexualitatea şi fertilitatea,

- dimensiunea moral - religioasă,

- dimensiunea social - culturală.

Dimensiunea vieţii

Preţuieşte viaţa - darul lui Dumnezeu!, viaţa proprie, viaţa celorlaţi, capacitatea de a colabora la planul lui Dumnezeu, de a trasmite mai departe viaţa.

Dumnezeu este stăpânul vieţii!

"Viaţa umană este sacră, pentru că, încă de la originea sa, cere acţiunea creatoare a lui Dumnezeu şi rămâne pentru totdeauna într-o relaţie specială cu Creatorul, scopul său unic. Numai Dumnezeu este Domnul vieţii de la început până la sfârşitul ei."(Donum vitae, 5)

Actele contra vieţii sunt: avortul, omociderea, sinuciderea, eutanasia, contracepţia, drogurile, alcoolul, diagnoza prenatală, clonarea, fecundarea în vitro, terorismul, tortura, scandalul.

Dimensiunea raţiunii, inteligenţei, gândirii, discernământului, libertăţii

Omul este dotat cu darul raţiunii, inteligenţei, gândirii, voinţei, darul discernământului, al cunoaşterii binelui şi răului, darul libertăţii.

Libertatea...este o noţiune în legătură cu care domneşte cea mai mare confuzie, atât printre adolescenţi cât şi printre adulţi. În numele libertăţii bărbaţi şi femei căsătorite nu iau prea în serios fidelitatea, tinerii aleg concubinajul sau căsătoria de probă, copiilor nu le mai pasă de părinţii lor vârstnici, în mass-media sunt ridicate la rang de normalitate concubinajul, prostituţia, pornografia, homosexualitatea.... Se trăieşte după bunul plac al simţurilor... Aceasta e libertatea căreia i se închină azi lumea. Ea duce direct în jungla în care domneşte tirania celui mai tare, a celui viclean, a celui rău... aceasta înseamnă de fapt libertinaj!

Libertatea îl face pe om răspunzător de faptele sale. Adevărata libertate este pusă în slujba adevărului, binelui, dreptăţii.

Dimensiunile psihologică şi corporală ale persoanei umane, cât şi celelalte dimensiuni au fost atinse în întâlnirile anterioare.

Vom prezenta în continuare răspunsurile la întrebările puse în fişa de înscriere de către tinerii prezenţi la prima întâlnire.

Sacramentul Căsătoriei

Căsătoria creştină este imagine vie a lui Cristos care descoperă şi comunică iubirea divină, care iubeşte şi se dăruieşte Bisericii şi omenirii pentru a oferi tuturor mântuirea.

Iubirea dintre soţ şi soţie devine semn al iubirii lui Cristos faţă de omenire, atât unul pentru celălalt, cât şi pentru copiii lor.

Căsătoria creştină este un dar total, gratuit, definitiv, unic, fecund, ireversibil.

Separarea şi divorţul

Dacă dragostea care stă la baza căsătoriei este o dăruire autentică, nu se va putea termina niciodată: cine încetează a mai iubi, nu a iubit niciodată cu adevărat.

Creatorul a dat iubirii această proprietate esenţială şi de nesuprimat: „dacă te iubesc, te voi iubi pentru totdeauna!". De aceea actele care ofensează şi dăunează grav căsătoriei, cât şi întregii familii, şi chiar societăţii umane sunt separarea şi divorţul.

Iubirea conjugală

Are ca fundament demnitatea personală a bărbatului şi femeii, valoarea unică şi irepetabilă a fiinţei lor, care se dăruiesc în căsătorie cu o iubire liberă, totală, fidelă şi fecundă. "DA" -ul exprimat în ziua celebrării căsătoriei este reînnoit ori de câte ori soţii îşi exprimă iubirea conjugală prin trupurile lor.

Iubire conjugală este liberă

Orice mod prin care soţii ar manipula sau constrânge partenerul să aibă relaţii sexuale ar fi o violare a libertăţii iubirii lor. Relaţia sexuală nu este un "premiu" oferit pentru altceva. Relaţia sexuală nu poate fi refuzată ca şi "pedeapsă". Nu există libertate când unul dintre soţi se angajează în actul sexual numai ca răspuns la o "nevoie" imperativă de satisfacere.

Iubirea conjugală este totală

Cei care vor să se căsătorească, dacă pornesc la drum cu gândul că "dacă nu va merge, ne vom despărţi" nu iubesc total. Prin actul conjugal soţii îşi spun: "Ia-mă! Sunt cu totul al tău. Nu reţin nimic pentru mine." În momentul în care cu bună ştiinţă şi intenţionat se reţine orice parte din fiinţa proprie faţă de partener, nu se poate vorbi de dăruire totală, completă de sine, trup şi suflet.

Iubirea conjugală este fidelă

Soţii trebuie să fie fideli unul altuia nu doar în fapte, dar şi în gânduri pentru toată viaţa. Adulterul este exclus atât în fapte, cât şi în inimă. (A vedea efectele pornografiei asupra căsătoriei). Fidelitatea conjugală duce la o mare stabilitate umană şi afectivă, la o mare generozitate unul faţă de altul şi faţă de copii.

Iubirea conjugală este fecundă

Fiecare act conjugal trebuie să rămână deschis spre transmiterea vieţii. Procreaţia este una din scopurile esenţiale ale căsătoriei şi nu poate fi exclusă datorită egoismului sau fricii. Folosirea oricărei metode contraceptive este o violare directă a legămintelor exprimate la căsătorie. Atunci când soţii aleg să-şi exprime iubirea în perioade infertile ale cuplului conjugal, nu împiedică intenţionat apariţia vieţii, ci ei rămâm deschişi, iar prin acest act îşi spun: "Este posibil să avem un copil şi suntem dispuşi să-l acceptăm de la Dumnezeu cu iubire".

Metodele naturale

Metodele naturale sunt atât pentru a avea copii, cât şi pentru a distanţa sau a amâna naşterea unui nou copil în familie, fie pentru cunoaşterea propriei fertilităţi.

Acestea sunt:

- metoda calendarului sau a ritmului sau Ogino-Knaus,

- metoda temperaturii bazale,

- metoda ciclo-termică,

- metodele simpto-termice (Rőtzer),

- metoda ovulaţiei Billings.

Când soţii hotărăsc, împreună, că există motive serioase pentru a distanţa naşterile, ei trebuie să recurgă la abstinenţa periodică în perioada fertilă a cuplului.

Metodele naturale sunt singurele metode care respectă demnitatea persoanei umane, care lasă cuplului conjugal libertatea şi responsabilitatea alegerii de a avea sau a nu avea un raport sexual şi deci, un eventual copil. Metodele naturale favorizează comunicarea în cuplu, fac să crească atenţia şi respectul reciproc şi sunt uşor de învăţat şi aplicat, când sunt învăţate de la personal calificat.

Studii ştiinţifice au confirmat că metodele naturale de generaţie nouă au o eficacitate foarte înaltă, atunci când sunt folosite pentru distanţarea sau amânarea unei sarcini, dacă sunt corect învăţate şi riguros aplicate (97,8% - metoda Ovulaţiei Billings şi 99,8% metoda simpto-termică Rőtzer). Metodele naturale sunt inofensive, nu alterează aparatul genital al femeii, nici al bărbatului şi nu intervin în raportul sexual, nu au contraindicaţii cu caracter medical. Dau posibilitatea diagnosticării unor afecţiuni ale aparatului genital feminin.